Partidul de la guvernare a prelungit acțiunile de persuasiune pe lângă instituțiile europene pe marginea introducerii votului mixt, chiar și după adoptarea acestuia pe 20 iulie 2017, scrie politologul Dionis Cenușă într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
Prin intermediul lobby-iștilor, Partidul Democrat tinde să convingă decidenții de la Bruxelles că la adoptarea votului mixt au fost luate în considerare toate recomandările Comisiei de la Veneția și că noul sistem electoral are sprijin public larg, comentează politologul.
Instituțiile țintă ale lobby-ului Democraților sunt Comisia Europeană și Serviciul European pentru Acțiune Externă, care în timpul apropiat urmează să decidă dacă “pre-condițiile politice” au fost violate și dacă alocarea asistenței macrofinanciare de 100 milioane EUR este posibilă sau nu, explică Dionis Cenușă.
În opinia politologului, scopul Democraților este mult mai larg decât obținerea unor surse financiare nerambursabile, iar acordarea asistenței de către UE va fi echivalată automat cu legitimarea guvernării și a deciziei acesteia de a schimba sistemului electoral.
Deși ar fi o eroare, nu poate fi nicidecum exclusă probabilitatea ca UE să fie convinsă de argumentele Democraților cu privire la caracterul legitim, legal și inofensiv al votului mixt, conchide politologul.
Dionis Cenușă consideră că mobilizarea protestelor, combaterea argumentelor democraților cu argumente juridice și nu prin declarații publice și populiste, precum și comunicarea activă cu instituțiile europene, sunt esențiale pentru a pune la dispoziția UE informația veridică despre natura reală a votului mixt și a amâna asistența macro-financiară pentru neîndeplinirea “pre-condițiilor politice”.