Pericolul sporit de incendii se menţine
Direcţia situaţii excepţionale din capitală atenţionează asupra menţinerii pericolului sporit de incendii şi pentru săptămâna viitoare.
Şeful interimar al Secţiei protecţie civilă din cadrul departamentului menţionat, Vitalie Mutaf a informat în cadrul şedinţei operative de luni, 6 august, de la Primărie despre cazurile tot mai frecvente de incendiere a gazoanelor. Potrivit sursei citate, de vină sunt atât temperaturile ridicate, cât şi neglijenţa populaţiei care se odihneşte în parcuri.
Vitalie Mutaf a solicitat preturilor de sector şi poliţiei municipale să se implice mai activ în patrularea parcurilor, pentru că Direcţia situaţii excepţionale nu are personalul necesar în acest sens.
Numai săptămâna trecută s-au produs 66 de incendii, inclusiv 18 duminică. Victime nu au fost înregistrate, 5 unităţi de transport au fost, însă, deteriorate.
Sursa citată a remarcat că prognozele meteo atestă revenirea în următoarele zile a temperaturilor ridicate de 30-34 grade Celsius, cu menţinerea în continuare a pericolului de incendii.