„Pericolele noilor „sfere de influență” pentru Moldova, Ucraina și UE”. Dezbatere IPN

Pe 11 februarie, s-au împlinit 80 de ani de la încheierea Conferinței de la Yalta, din anul 1945, la care liderii de atunci ai Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Uniunii Sovietice au consfințit rezultatele Celui de-al Doilea Război Mondial, au stabilit noua ordine mondială în perioada postbelică și au împărțit zonele de influență între cele trei mari puteri. Pe de altă parte, astăzi avem în această regiune a Europei un război de agresiune de amploare, declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Pe acest fundal, în ultimul timp, se vorbește tot mai insistent despre un posibil proces de pace. Ceea ce, după Cel de-al Doilea Război Mondial, s-au numit „zonele de influență” și „cortina de fier”, pe cât de posibilă poate fi astăzi revenirea lor în urma viitorului proces de pace, pericolele unor eventuale consecințe pentru Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană, au fost discutate în cadrul dezbaterii publice „Pericolele noilor „sfere de influență” pentru Moldova, Ucraina și UE” organizată de IPN.

Igor Boţan, expert permanent al proiectului a explicat că sferele de influență reprezintă afirmarea unui drept exclusiv de a supraveghea o altă țară/țări sau de a participa la stabilirea echilibrului de putere și a politicilor unui alt stat sau state față de alte țări în general sau în domenii specifice. De fapt, aceste sfere sunt o manifestare a rivalității internaționale între puteri de egală putere.

Capacitățile militare ale unor state au crescut în măsura în care există riscul la un moment dat de a crea noi războaie nucleare, a menționat Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, lect. univ. dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

„Ne aflăm într-un context în care Rusia și-a dorit, concomitent cu venirea lui Putin la putere, o mai mare importanță la nivel global și internațional. E o perioadă a revanșei. Rusia, simțindu-se o parte înfrântă în urma „războiului rece” are o dorință de a deveni importantă, de a fi alături de cei mai mari actori globali”, declară Gherman.

Fostul spațiu sovietic, statele care făceau parte din Imperiul Rus și URSS, sunt văzute de Rusia ca fiind zona sa de influență geopolitică. De asta apropierea de occident a Ucrainei sau a altui stat care cândva făcea parte din URSS este văzută de administrația Putin ca fiind o catastrofă, a mai menționat Marin Gherman.

„Aici deja vorbim de ciocniri de interese, ciocniri de viziuni ideologice și așa ne-am trezit cu un mare război în apropierea frontierelor României și a Republici Moldova”, a mai punctat el.

Andrei Curăraru, expert în relații internaționale și securitate a menționat că acest război purtat astăzi de Rusia este cu siguranță unul cu caracter internaționalizat.

„Chiar și după participanții direcți înțelegem că sunt trupe nord-coreene acolo pe fronturi și asta ne vorbește despre faptul că nu vorbim de un conflict dintre două state doar, dar este cel puțin o confruntare regională, dacă nu una globală. În contextul zonelor de influență ne dăm seama că Federația Rusă își dorește revenirea la acel sistem care a fost până nu demult, când avea un rol cheie, avea o influență extinsă, atât în Europa, cât și în fostele sale colonii”, a menționat expertul.

Este clar că vorbim despre un război care are drept scop revenirea la o altă rhitectură de securitate pe continentul european, menționează Andrei Curăraru.

„Asta s-a simțit foarte bine dintotdeauna în ceea ce privește relația lui Putin cu NATO. Putin nu crede în globalizare. Chiar și aceste câștiguri teritoriale pentru el sunt esențiale și vedem cum fiecare kilometru din teritoriul Ucrainei este stropit cu sânge, fapt ce până la urmă ne determină să credem că el va continua acest război și chiar dacă vorbim despre o eventuală înțelegere, o încetare a focului, nu trebuie să gândim că Ucraina este singurul obiectiv al Federației Ruse”, a mai menționat Andrei Curăraru.


Dezbaterea publică „Pericolele noilor „sfere de influență” pentru Moldova, Ucraina și UE” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidelˮ.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.