Percheziții matinale. Sunt vizați 13 foști deputați

Oamenii legii au efectuat miercuri dimineața percheziții în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 foști deputați. Investigațiile au conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte, transmite IPN.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală sunt vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.

Conform rezultatelor preliminare ale investigațiilor, cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350 de mii de lei, iar în alte cazuri această diferență atinge 4,6 milioane de lei.

Procuratura Anticorupție precizează că informații suplimentare de interes public vor fi difuzate pe parcursul derulării investigațiilor în respectivele cauze penale.

În decembrie 2015, un grup din 14 deputați ai Partidului Comuniștilor, printre care și liderul fracțiunii parlamentare de atunci, Violeta Ivanov, au părăsit fracțiunea și partidul. Ei au anunțat crearea Platformei „Pentru Moldova”. Mai târziu, o parte din ei au aderat la Partidul Democrat, iar după scindările din PDM – la grupul parlamentar Pro Moldova, condus de Andrian Candu. Unii dintre acei deputați se regăsesc astăzi în Partidul Politic Șor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.