Percheziții la domiciliul șefei ANI

Percheziții au loc la domiciliul președintei Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci. Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Detalii vor fi oferite după finalizarea acțiunilor de urmărire penală.

Serviciul de presă al ANI va reveni cu o declarație la acest subiect.

La sfârșitul lunii decembrie, în spațiul public au apărut informații că șefa ANI s-ar face vinovată de îmbogățire ilicită. O scrisoare anonimă informa că Rodica Antoci ar fi responsabilă de o serie de ilegalități comise în procesul de gestionare a banilor instituției. Atunci ANI a venit cu o reacție prin care a combătut cele invocate în scrisoarea ajunsă în presă. La fel în decembrie, Rodica Antoci declara că membrii familiei sale au fost amenințați, cazurile fiind raportate organelor competente. Șefa ANI se arăta convinsă că presiunile asupra familiei sale au legătură cu activitatea sa, în speciale fiind vorba despre dosarele pe rolul ANI ale funcționarilor și demnitarilor care nu-și pot justifica averile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.