Pentru un trai decent salariul nu trebuie să fie mai mic de 10 mii de lei, studiu

Pentru un trai decent în Republica Moldova, salariul nu trebuie să fie mai mic de 10 mii de lei. De această părere sunt mai mult de jumătate dintre respondenţii unui studiu realizat de Institutul Muncii al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova şi prezentat în cadrul unei mese rotunde a instituţiei, transmite IPN.

„Studiul arată că circa 90% dintre intervievaţi nu sunt mulţumiţi de salariul pe care îl ridică. La întrebarea care ar fi salariul minim pentru un trai decent, intervievaţii au răspuns că au nevoie de cel puţin 10 mii de lei”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Construcţii, Victor Talmaci.

Studiul arată că aproape 20% dintre respondenţi susţin că salariul lor actual le acoperă doar 19% din cheltuielile gospodăriei, 54% au menţionat că le acoperă între 20-55% din cheltuieli, iar 24% au răspuns că le acoperă cheltuielile în proporţie de 50-80%.

„În ţara noastră este cel mai mic salariu din Europa, avem un salariu minim de o mie de lei şi acest salariu nu poate acoperi în niciun caz minimumul necesar al populaţiei. În prezent, salariul minim constituie 57% din minimumul de existenţă pe ţară”, a declarat Petru Chiriac, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor.

Membrii sindicatelor au vorbit şi despre munca la negru, despre achitarea salariilor „în plic”. „De fenomenul muncii la negru trebuie să se ocupe organele de control abilitate cu acest drept. Patronatele şi sindicatele tot trebuie să fie interesate de acest lucru pentru că din punct de vedere economic este o concurenţă neloială”, a remarcat Victor Talmaci.

Studiul relevă că 74% dintre respondenţi consideră că motivul din care nu reuşesc să obţină un salariu mare este sistemul imperfect de salarizare.
 

  • talmaci despre plata muncii.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.