…Dar prețul cel mai mare pentru societatea moldovenească ar putea fi că, ne mai depinzând atât de tare de Bruxelles, guvernarea de la Chișinău nu va mai avea obligațiuni la fel de mari pentru reformele asumate prin Acordul de asociere, în ansamblu, și prin Foaia de parcurs asumată în contextul disputelor legate de schimbarea sistemului de vot, în particular. Ar fi gata guvernarea actuală să plătească un astfel de preț crucial pe calea declarată a integrării europene?
---

Incontestabil, președintele PDM, Vlad Plahotniuc, este persoana cu cea mai mare putere de influență în Republica Moldova. Toată lumea știe că lucrează foarte mult, anturajul spune că muncește în jur de 20 de ore pe zi. Aproape toată lumea recunoaște că Vlad Plahotniuc are echipă mare și bine pregătită. Și iată că această persoană extrem de ocupată le lasă pe toate la o parte și pleacă în Turcia, cel puțin pentru opinia publică, pe neașteptate. Nu deleagă nimănui problemele pe care le are de rezolvat acolo, deși are cui, nu ține cont că de abia au trecut două săptămâni de când s-a întors din vizita de trei zile din Turcia mâna sa dreaptă, speakerul Parlamentului, Andrian Candu. Sau poate că exact de aceea că ”mâna dreaptă” a pregătit terenul? S-ar putea să fie vorba de lucruri care nu pot fi transmise prin canale diplomatice sau prin orice alt membru al echipei. Care ar putea fi ele?

Judecând logic, dar și după anumite semne, ar putea exista două tipuri de probleme care să justifice un astfel de comportament din partea celui mai influent și ocupat om: 1) propriile afaceri, pe care le-ar putea amenința pericole mari sau au nevoie de noi oportunități importante în afara țării; 2) treburi de neamânat ale statului, în care își exercită influența și/sau ale guvernării pe care o reprezintă. Sau poate ambele concomitent. În lipsă de mai multă informație, să lăsăm la o parte varianta cu afacerile pentru a ne concentra pe cele mai mari probleme ale statului/guvernării de la Chișinău.

Au dreptate analiștii care s-au pronunțat deja că nu ar fi logic ca Vlad Plahotniuc să meargă la Recep Tayyip Erdogan pentru a-i cere susținere în retragerea trupelor ruse de pe teritoriul regiunii transnistrene. Și Vlad Plahotniuc, și guvernarea în ansamblu sunt suficient de lucizi ca să își dea seama că președintele turc nu va risca pentru Republica Moldova amiciția nouă cu Vladimir Putin și Federația Rusă, care vine într-un fel de opoziție cu SUA (pe fundalul ne-extrădării liderului spiritual al opoziției turce Fethullah Gulen, stabilit în SUA), cu NATO (pe fundalul tensiunilor legate de achiziționarea sistemelor anti-rachetă rusești de către Turcia) și cu UE (pe fundalul atitudinii reci a acesteia față de reacția dură a oficialităților turce la ”tentativă de lovitură de stat” din vara anului trecut.

De asemenea, este exagerată ipoteza privind întâlnirea cu Vladimir Putin care s-a aflat în Turcia în aceeași zi. Motivele au fost descifrate suficient de convingător de către președintelePalamentului Andrian Candu. Însă cred că trebuie să fixăm și acest interes al lui Putin pentru Erdogan, cu care, după cum a spune presa internațională, s-a întâlnit de cinci ori în ultimele două luni. Respectiv, în lumea politicii mari, întrevederile dese la vârf reflectă relații speciale și interese majore.  

Nu tocmai verosimilă este și versiunea ca Vlad Plahotniuc să fi mers la Recep Tayyip Erdogan pentru a prelua inițiativa relațiilor la vârf pe care le stabilise cu liderul turc președintele Igor Dodon. Într-un timp, se vorbea chiar că Erdogan i-ar fi promis lui Dodon bani, nu puțini, pentru reconstrucția Palatului prezidențial din centrul Chișinăului. Însă pentru asemenea scopuri ar fi fost de ajuns întrevederile din aceeași lună cu președintele turc a premierului Pavel Filip și a speakerului Andrian Candu, la distanță de o săptămână una de alta. Însăși frecvența întrevederilor cu președintele turc, culminată cu cea a celui mai influent om, vorbește despre faptul că este vorba de cele mai mari mize, realizarea cărora cere garanția celor mai importante persoane.

Și dacă nu este vorba de politică și geopolitică, după acestea sau chiar înaintea lor, nu există nimic mai important decât banii. Vlad Plahotniuc ar fi putut merge la Recep Tayyip Erdogan după bani, după nu mai puțin de 100 de milioane de euro, poate 200 de milioane. Sau atâta cât să acopere gaura provocată de o eventuală neacordare a celor 100 de milioane de euro de către Uniunea Europeană. Fie că guvernarea de la Chișinău știe deja că UE nu va acorda acești bani, dacă PDM-ul lui Vlad Plahotniuc nu renunță la legea mixtului deja votată, fie că se pregătește pentru o astfel de întorsătură. În ambele cazuri reiese că Legea sistemului mixt de votare nu va fi anulată.

La cifra de 100-200 de milioane de euro împrumut turcesc putem ajunge, dacă admitem că, în caz că UE va decide să nu acorde cele 100 de milioane, este lesne de presupus și că nu îi va recomanda României să acorde Republicii Moldova mai mult decât cele 150 de milioane de euro deja acordate și care au salvat bugetul acesteia de la un faliment iminent. Iar dacă Bucureștiul nu va putea credita Republica Moldova, la sigur că nicio altă țară din sfera de influență a UE nu o va face, dar nici cea mai influentă și bogată țară de peste ocean.

Nu este exclus ca aceste manevre să însemne un anumit gen de presiune asupra Uniunii Europene pentru a o determina să ofere totuși banii, dacă încă nu a luat această decizie în mod univoc. Oricum, miza vizitei în Turcia de joia trecută poate fi o sumă mare de bani pentru nevoile bugetului, cu care guvernarea să poată plăti salarii și pensii și să evite colapsul social-economic în perspectiva alegerilor parlamentare din anul viitor pe care speră și face multe, permise și mai puțin permise, pentru a le câștiga. S-ar putea ca, oficial, împrumutul să poată fi contractat sub ”proiecte de dezvoltare” sau ”de investiții de amploare”, așa cum sugerează unul din comentatorii știrii IPN despre întrevederea Plahotniuc-Erdogan, care pare să știe mai multe decât spune. 

Doar că Erdogan nu are de ce să dea acești bani, mulți și atât de importanți pentru guvernarea moldovenească, fără să primească ceva înapoi, pe lângă bani, dar și garanții că va primi ceea ce i se va promite. Iar astfel de garanții poate oferi un sigur om în Republica Moldova, după cum am convenit mai sus, personal.

Ce poate cere în schimb președintele turc? Mai întâi, închiderea rețelei de licee moldo-turce ”Orizont” din Republica Moldova care se spune că sunt sub influența lui Fethullah Gulen și în alte țări din lume. Se afirmă că Istanbulul a cerut, deocamdată fără succes, acest lucru și anterior. În pornirea sa hotărâtă de a înlătura din cale orice gen de opoziție reală, președintele turc chiar s-ar putea mulțumi cu acest preț, deși nu este obligatoriu să fie așa, ar putea exista și alte cerințe. Guvernării de la Chișinău ar putea să-i pară un preț nu prea mare pentru șansa sa de supraviețuire și reeditare în următorul ciclu parlamentar, chit că vor fi rezolvate cu acești bani și foarte multe probleme ale oamenilor și societății în ansamblu. Iar faptul că liceele din această rețea sunt cele mai performante din întreaga Republică Moldova se poate să nu conteze foarte mult pentru cineva. 

Dar prețul cel mai mare pentru societatea moldovenească ar putea fi că, ne mai depinzând atât de tare de Bruxelles, guvernarea de la Chișinău nu va mai avea obligațiuni la fel de mari pentru reformele asumate prin Acordul de asociere, în ansamblu, și prin Foaia de parcurs asumată în contextul disputelor legate de schimbarea sistemului de vot, în particular. Ar fi gata guvernarea actuală să plătească un astfel de preț crucial pe calea declarată a integrării europene?

Varianta ideală ar fi dacă eventuala negociere a creditului turcesc de către Vlad Plahotniuc se referă la niște bani suplimentari la cei așteptați din UE.

O altă ipoteză salvatoare în care vrem să credem ar fi că vizita, sau vizitele în câteva etape, ar putea fi fost efectuate la solicitarea partenerilor de dezvoltare pentru tatonarea unor interese mai mari decât bugetul Moldovei și soarta unor partide aparte ale acesteia…

Valeriu Vasilică, IPN