Pentru a se dezvolta, cultura naționala are nevoie de sprijin din partea statului, premier

Doar prin consolidarea comunității culturale putem contribui la evoluția noastră ca o societate cu valori comune. Or, cultura nu are hotare, nu are un tratat sau contract. Pentru a se dezvolta, cultura naționala are nevoie de sprijin din partea statului, dar și a oamenilor, a declarat premierul Natalia Gavrilița, în contextul Zilei Naționale a Culturii, transmite IPN.

Ea a adăugat că Ziua Națională a Culturii, marcată anual de ziua marelui poet Mihai Eminescu, celebrează oamenii de cultură și activitatea lor. Azi este adus un omagiu oamenilor care, prin activitatea lor prodigioasă, contribuie la menținerea identității culturale.

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că cultura națională este dovada dăinuirii în timp, este mijlocul desăvârșit de afirmare a unui neam în fața lumii. „În acest sens, suntem un popor norocos – avem cu cine ne mândri”, a remarcat președintele Parlamentului.

Autoritățile au depus flori cu ocazia Zilei Culturii, aducând un omagiu și oamenilor de cultură care au plecat spre cele veșnice în anul care s-a scurs. Printre ei – scriitorul Nicolae Dabija, artistul plastic Valentina Rusu-Ciobanu, artistul Iurie Sadovnic și alții. „O pierdere enormă pentru cultura noastră, însă creațiile lor, o valoare inestimabilă, vor dăinui mereu”, a declarat Igor Grosu.

Ziua Națională a Culturii este marcată anual pe 15 ianuarie, de ziua marelui poet Mihai Eminescu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.