Pensiile de asigurări sociale vor fi indexate cu 20 la sută

În anul 2009, se prevede indexarea pensiilor cu 20 la sută. Această cotă a fost calculată în baza prognozei creşterii indicelui preţurilor de consum mediu anual pe 2008 de 13% şi majorării salariului nominal mediu lunar cu 27 la sută, transmite Info-Prim Neo. Potrivit proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, din suma totală de 5,44 mlrd lei, prevăzută în Fondul de pensii, cu 908 mln lei mai mult decât în 2008, va fi efectuată finanţarea a 619492 beneficiari. Pensia medie după indexarea care va avea loc pe 1 aprilie 2009 va constitui: pentru limită de vârstă 797,54 lei, de invaliditate – 659,93 lei, de urmaş – 436,36 lei, pentru vechime în muncă – 1287,59 lei. Cuantumul cheltuielilor efectuate din mijloacele bugetului de stat prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat (programul Pensii) prevede mijloace în sumă de peste 125 mln lei (inclusiv, cheltuielile de distribuire). Acest program include plata pensiilor militarilor în termen şi membrilor lor de familie -1384 de beneficiari, pensia medie a cărora va constitui 733,33 lei. Programul gestionează, de asemenea, pensia celor 2255 persoane care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, care va fi în medie după indexare de 1594,41 lei. Plata pensiei medii lunare, finanţate din bugetul de stat, pentru funcţionarii publici va fi de 593,02 lei (5365 beneficiari), a aleşilor locali – de 797,20 lei (368 beneficiari), a lucrătorilor vamali de 442,46 lei (18 beneficiari), a procurorilor şi judecătorilor plus indemnizaţiile viagere judecătorilor fi de 4625 (405 beneficiari). Pentru plata pensiilor a 119 deputaţi (în medie 3066,89 lei) şi 86 de membri ai Guvernului (în medie 2972,86 lei), achitate din bugetul de stat, suma se estimează la 4,24mln şi 3,16 mln. lei, respectiv, în creştere cu 9.1% faţă de 2008. Pensiile acestor categorii de beneficiari sunt alcătuite din două părţi, 50 la sută constituind partea achitată de stat plus alte 50% plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat. În suma cheltuielilor prevăzute pentru achitarea pensiilor sunt incluse şi cheltuielile de distribuţia pensiilor şi pentru deservire bancară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.