Penitenciarul nr. 13 a fost sfinţit după mai bine de 10 ani

După mai bine de zece ani, Penitenciarul numărul 13 din Chişinău a fost sfinţit. Pe teritoriul puşcăriei a fost înălţată şi o răstignire, transmite Info-Prim Neo. Şefa Direcţiei relaţii publice a Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), Ana Druţă, a menţionat că după lucrările ample de renovare a mai multor încăperi din penitenciar şi, respectiv, primirea şi acceptarea propunerii de înălţare a răstignirii, conducerea instituţiei a decis să organizeze o ceremonie divină. „Deţinuţii au susţinut ideea respectivă, primind-o în calitate de bucurie sufletească. S-a discutat cu deţinuţii. Care au vrut să iasă, au participat la slujba respectivă. Care nu, au rămas în celule. Teritoriul penitenciarului nu a mai fost sfinţit de mai bine de 10 ani şi putem spune că de azi înainte teritoriul se va afla sub pază divină”, a declarat Ana Druţă. Preotul Anton, episcop al Cahului şi Comratului, a binecuvântat angajaţii şi deţinuţii, şi i-a îndemnat pe fiecare din cei care au săvârşit o faptă rea, fie conştient sau fiind duşi într-o ispită oarecare, să-l poarte pe Dumnezeu în suflet. „Slujba şi răstignirea este un ajutor sufletesc pentru toţi de aici. Stând în penitenciar, am avut timp să mă gândesc că este un Dumnezeu, am avut timp să mă gândesc asupra a ceea ce am făcut”, a menţionat Vitalie Ţurcanu, un deţinut condamnat pentru aplicarea violenţei. Un alt deţinut, Toma Ochişar, a menţionat că în fiecare zi, când va ieşi la plimbare, va trece prin faţa răstignirii şi se va ruga lui Dumnezeu. „Domnul Iisus Hristos s-a răstignit pentru a ne da nouă viaţa şi noi nu trebuie să ne facem mai mari decât legea”, a menţionat deţinutul. Penitenciarul numărul 13 din capitală este un izolator de urmărire penală. Suplimentar, în acesta funcţionează şi un sector de tip semi-închis pentru bărbaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.