Pedofilii nu vor putea fi amnestiaţi

Persoanele condamnate pentru viol săvârşit asupra unui minor nu vor putea fi amnistiate. Guvernul a aprobat o completare în acest sens în Codul Penal. Prin alte modificări şi completări operate, nu vor putea fi amnistiate nici persoanele care au săvârşit acţiuni cu caracter sexual asupra unui minor, au racolat copii în scopuri sexuale sau pentru prostituţie infantilă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit viceministrului justiţiei, Vladimir Grosu, abuzul sexual asupra minorilor , precum şi utilizarea abuzivă a imaginii copilului în mediul on-line, a luat proporţii mari în ultimul timp şi constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale copiilor. De aceea, persoanele care au comis asemenea infracţiuni nu pot beneficia de amnistie, graţiere. Nu poate fi admisă nici împăcarea părţilor, deoarece aceasta nu contribuie la reeducarea infractorilor. Dimpotrivă, încurajează crimele săvârşite anterior . Conform statisticilor Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de copii, numărul sesizărilor privind cazurile suspecte de abuz, neglijare şi trafic de persoane a crescut de la 250 în 2010 la 418 în 2012.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.