Pedepsele dure determină şoferii să nu conducă în stare de ebrietate
De la intrarea în vigoare a noului cod contravenţional, la 31 mai, şoferii au devenit mai precauţi şi sunt puţini care riscă să pornească la drum în stare de ebrietate. Cel puţin acesta sunt observaţiile agenţilor de circulaţie din ultimele zile, transmite Info-Prim Neo.
Tudor Căpăţână, ofiţer de presă la Comisariatul General de Poliţie, a declarat că poliţia rutieră din Chişinău a întocmit miercuri, 3 iunie, 118 procese verbale pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră. 6 şoferi au fost prinşi la volan în stare de ebrietate, iar 11 conducători auto au fost documentaţi pentru viteză excesivă.
„Începând cu 31 mai este destul de greu să depistezi şoferi în stare de ebrietate la volan. Şi credem că acesta este efectul informării şoferilor. Nimeni nu vrea să ajungă la puşcărie pentru câteva pahare de vin sau să rămână fără permis de conducere pentru 3 ani. Anterior, în 24 de ore erau identificaţi în medie 10-12 şoferi în stare de ebrietate”, a spus Căpăţână.
Potrivit codului contravenţional, pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră participanţii la trafic se pot alege cu amenzi de până la 3 mii lei. Cea mai mică amendă este de 20 lei. Codului penal diferenţiază răspunderea pentru conducerea în stare de ebrietate şi stare de ebrietate avansată. Şoferii prinşi la volan în stare avansată de ebrietate sunt pedepsiţi cu amendă de la 8-10 mii lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.