Pedeapsa pentru coruperea alegătorilor poate fi înăsprită, iniţiativă

Pedeapsa pentru acţiuni de corupere a alegătorilor ar putea fi înăsprită. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată la Biroul Permanent al Parlamentului de către deputatul Partidului Liberal Democrat, Victor Roşca. Proiectul de lege prevede modificarea şi completarea Codului electoral şi a Codului penal, cu scopul de a preveni şi a sancţiona coruperea alegătorilor în timpul campaniilor electorale, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al PLDM se menţionează că autorul propune înăsprirea pedepsei pentru acţiuni de corupere a alegătorilor, astfel ca aceasta să constituie amendă în mărime de la 300 la 1000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la trei la cinci ani pentru persoanele fizice. În prezent, Codul penal stipulează amendă de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau închisoare de la unu la trei ani.

Mai mult, proiectul de lege prevede şi introducerea pedepsei pentru persoanele care pretind sau acceptă bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul exercitării dreptului electoral într-un mod anumit. Acestea se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la trei la cinci ani.

Deputatul Victor Roşca mai propune includerea în categoria bunurilor interzise spre a fi oferite alegătorilor, prevăzute în Codul Penal, a pungilor netransparente ce poartă numele şi prenumele candidatului, denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenţilor electorali. Potrivit autorului, această modificare va contribui la prevenirea tentativelor de a distribui alegătorilor bunuri interzise de legislaţie.

Iniţiativa legislativă presupune şi completarea Codului electoral cu o prevedere care ar permite anularea înregistrării concurentului electoral, în cazul în care acesta va oferi alegătorilor bani sau bunuri materiale, inclusiv din ajutoare umanitare. În opinia autorului, aceste modificări vor responsabiliza concurenţii electorali, vor elimina ambiguităţile în preferinţele votanţilor, vor contribui la neadmiterea cazurilor de manipulare sau corupere a alegătorilor şi, implicit, la fraudarea scrutinului.

De asemenea, autorul proiectului consideră că modificările propuse vor motiva organizaţiile locale de partid ale concurenţilor electorali să se mobilizeze pentru a elimina fenomenul corupţiei electorale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.