Pedagogii au ieşit la protest

Pedagogii au ieşit în stradă pentru a cere majorarea salariilor cu cel puțin 50%. Dascălii acuză că nu există echitate socială, din moment ce procurorii, judecătorii şi alte categorii de salariați bugetari au retribuții mult mai mari decât cei din sistemul de educație, transmite IPN.

Deși au înaintat şase revendicări autorităților, protestatarii sunt sceptici că acestea vor fi îndeplinite. Președinta Federației Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Leova, Maria Mateciuc, spune că leafa profesorilor este foarte mică. „Noi, profesorii, care educăm societatea, care creștem personalități, suntem trataţi în felul ăsta”, a remarcat sindicalista.

Oleg Negruţă, profesor de educație fizică din raionul Teleneşti, a spus că cei care au ieşit la proteste nu o fac din plăcere, ci de nevoie. „Lumea nu vine degeaba aici, înseamnă că i-a scos la hat condițiile de trai”, a remarcat profesorul. El a mai spus că salariile în educație ar trebui să crească cu 82%, potrivit estimărilor sindicaliștilor, dar protestatarii ar accepta și o majorare de 50%.

Reprezentanta Federației Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Soroca, Nadejda Seredovschi, susţine că revendicările au fost înaintate guvernării încă în luna octombrie, dar nu a urmat nicio decizie. „Cadrele nedidactice primesc până la o mie de lei. În sat cadrele nedidactice primesc 600-700 de lei, iar minimumul de existență este de 1800 de lei. Cum credeţi, se poate de trăit cu aşa salariu?” a spus Nadejda Seredovschi, adăugând că grădinițele riscă să rămână fără cadre nedidactice.

În susţinerea pedagogilor, la protest au ieşit şi reprezentanţii sindicatelor din alte ramuri. Ion Cucu, de la sindicatul în sănătate, a remarcat că pedagogii au dat dovadă de voinţă pentru că au hotărât să se unească şi să arate că sunt probleme grave ce țin de plata muncii.

„Noi astăzi am ieşit în susţinerea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei. Din solidaritate cu colegii”, a spus Natalia Chirilova, membră a Sindicatului Moldsindcoopcomerț. Elena Manolache, din același sindicat, a menționat că în sfera bugetară şi în sectorul real nu există același salariu minim: „Dacă e să luăm prima categorie, la bugetari salariul este de o mie de lei, iar în sectorul real – 2100. Adică, dacă eu fac curat într-un magazin primesc 2100 de lei, iar altcineva face aceeași muncă în şcoală sau în grădiniţă şi are o leafă de o mie de lei”.

Ministerul Educației menționează, într-un comunicat de presă remis ca reacție a revendicările sindicatelor din educație, că demersurile de majorare a salariilor cadrelor didactice, didactice auxiliare și nedidactice sunt justificate. „Considerăm că este oportun să fie revăzută Hotărârea de Guvern nr. 381 din 13 aprilie 2006 prin care salariile de bază ale personalului nedidactic să fie revăzute și racordate la salariul minim pe economie (2100 lei lunar)”, se spune în comunicat. Pentru a motiva tinerii specialiști și a stimula pedagogii, este în proces de elaborare o nouă metodologie de salarizare a cadrelor didactice, bazată pe performanțe, care urmează să fie prezentată la începutul lunii februarie 2017.

În cadrul unei întrevederi cu reprezentanții sindicatelor, care a avut loc luni, premierul Pavel Filip a menționat că cinci din cele şase solicitări practic au fost soluționate, iar Guvernul urmează să aprobe, în curând, mai multe hotărâri în acest sens. În acelaşi timp, Pavel Filip a anunţat că a dispus crearea Grupului de coordonare privind reforma sistemului de salarizare în sfera bugetară, în care vor fi incluşi şi reprezentanţi ai sindicatelor.

  • profesorii despre revendicari.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.