Acum o sută de ani, bolșevicii au preluat puterea prin răsturnarea puterii de stat și o anumită perioadă de timp în discursurile lor confirmau acest lucru, însă ulterior au început să creeze iluzia despre marea revoluție din octombrie. Indubitabil, pecetea acestui eveniment este impregnată adânc pe trupul, pe chipul a ceea ce înseamnă astăzi teritoriul între Prut și Nistru – Republica Moldova și dincolo de Nistru. Opinia aparține vicepreședintelui Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, participant la dezbaterile publice cu tema: „Un veac de Revoluție Rusă: urmări și așteptări”, ediția a 80-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.
Valeriu Munteanu, vicepreședintele Partidului Liberal, a declarat că evenimentul de acum o sută de ani a fost o lovitură de stat clasică, atunci când un partid cu o pondere infimă a preluat puterea în Rusia. Potrivit lui, bolșevicii au preluat puterea prin răsturnarea puterii de stat și o anumită perioadă de timp au recunoscut în discursurile lor acest lucru. ”Însă ulterior au început să creeze această iluzie despre marea revoluție din octombrie și despre eforturile lui Lenin. Trebuie să recunoaștem că au avut aderență socială – lumea era sărăcită, înfometată și era în așteptarea beneficiilor pentru ei, iar tot ceea ce li s-a promis și li s-a dat, în scurt timp le-a fost luat înapoi”, a opinat politicianul.
Vicepreședintele PL a spus că în ceea ce ține de consecințe, pentru toată Uniunea Sovietică acestea au fost dramatice, pentru că cel puțin 80-100 de milioane de oameni au murit în perioada de după lovitura de stat și până la desființarea Uniunii Sovietice. „Nu există vreo țară unde guvernanții și-au omorât propriul popor, în măsura în care au făcut rușii atât cu propriul popor, cât și cu popoarele pe care le-au ocupat și le-au avut în supunere”, a spus el.
„Indubitabil, pecetea acestui eveniment este impregnată adânc pe trupul, pe chipul a ceea ce înseamnă astăzi teritoriul între Prut și Nistru – Republica Moldova și dincolo de Nistru. Cu siguranță, decidenții politici de ieri, de astăzi și cu siguranță cei de mâine, au purtat și vor purta în continuare acele învățăminte pe care le-au tras și năravuri pe care le-au deprins în timpul ocupației sovietice, plătind tributul unui regim de ocupație”, a declarat politicianul.
Potrivit lui Valeriu Munteanu, aprecierile cu privire la clasa politică sunt valabile în mare măsură și pentru cetățeanul născut și deprins în semilibertate, în totalitarism, care înțelege greu valoarea și necesitatea de a fi liber, de a gândi liber, de a trăi în libertate. Or, potrivit lui, acel model de autocrație, proiectat de Uniunea Sovietică este încă unul foarte popular.
Politicianul a mai spus că anvergura și contextul acestei catastrofe sunt foarte clare pentru toată lumea. Potrivit lui, aceleași manifestări au fost atestate și în alte state europene, dar care au rezistat și nu au aplicat acel model până la capăt: „Astăzi, toată lumea vede unde au ajuns aceste state, cum se dezvoltă și cum aplică drepturile sociale pe care au pedalat atât de mult sovieticii. Societatea noastră, într-o proporție foarte mare – în jur de două treimi, rămâne încă a fi prizonieră a acestor himere care mai bântuie prin Republica Moldova și nici după 25 de ani nu s-a reușit crearea capacităților pentru a discuta despre efectele nefaste ale evenimentelor din trecut și care este direcția de mai departe”, a spus Valeriu Munteanu.
Dezbaterile publice „Un veac de Revoluție Rusă: urmări și așteptări”, ediția a 80-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.