Pe terenul de la Budeşti se va construi un complex sportiv pentru rugby
Primarul comunei Budeşti din municipiul Chişinău, Nina Costiuc, spune că edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost dezinformat în privinţa terenului pe care Primăria Budeşti intenţionează să-l vândă, transmite Info-Prim Neo.
„Îmi pare nespus de rău că aţi fost complet dezinformat de persoane ori răuvoitoare, ori care nu-şi dau seama de greutatea afirmaţiilor făcute. Ne-au vrut răul şi ne-au pus într-o lumină nefavorabilă. Vreau să ştiţi: cum pledaţi dumneavoastră pentru dreptate, pentru transparenţă, eu o fac la fel. Vă asigur că în persoana mea aveţi un primar corect”, a declarat Nina Costiuc în şedinţa operativă de la Primărie.
Potrivit primarului de Budeşti, este vorba de 4 hectare şi nu 20 cum s-a spus. Pe terenul licitat se va construi un obiectiv de menire socială, şi anume un complex sportiv pentru rugby. Nina Costiuc a recunoscut că terenul are destinaţie agricolă, însă pentru a o schimba este necesar de a plăti circa un milion de lei, bani pe care autorităţile locale nu-i au.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a insistat ca destinaţia terenului să fie schimbată în teren pentru construcţii. „Solicitarea a fost să respectăm legea, nu alta. Corect este să fie schimbată destinaţia şi apoi să se construiască”, a notat primarul.
Terenul a fost scos la licitaţie la preţul de 2 milioane de lei. La şedinţa operativă de săptămâna trecută, Dorin Chirtoacă a declarat că preţul ar putea fi mult mai mare dacă i se va schimba destinaţia. Primarul a menţionat că există cazuri în care terenurile sunt scoase la licitaţie la preţul celor agricole, iar după ce ajung în proprietate privată li se schimbă destinaţia în terenuri pentru construcţii, iar preţul creşte de 10 ori. În această situaţie are de câştigat nu administraţia publică locală, ci persoanele care devin proprietari ai acestor pământuri.