Pe piaţa petrolieră din Moldova a fost introdus un carburant nou
Rompetrol Moldova, membră The Rompetrol Group, a introdus în reţeaua de benzinării un nou carburant dedicat creşterii performanţei automobilului. Benzina Alto 101 înlocuieşte sortimentul Super 98 (cunoscut în reţeaua Rompetrol Moldova ca Euro Premium +3), retras la finele săptămânii trecute, se spune într-un comunicat de presă al Rompetrol Moldova, dat publicităţii miercuri, 22 aprilie, transmite Info-Prim Neo
Aditivul folosit pentru obţinerea benzinei Alto 101 este produs la Vega Ploieşti şi a fost dezvoltat în laboratoarele Grupului Rompetrol, în urma unor investiţii de peste 500 mii de dolari.
Produsul beneficiază de sistemul Advanced Quality Control, implementat în luna octombrie a anului trecut de Rompetrol pentru controlul strict al calităţii carburanţilor pe care îi comercializează.
Rompetrol Moldova importă şi comercializează, din ianuarie 2009, în reţeaua de benzinării, numai carburanţi Euro 5, atât benzină, cât şi motorină.