Pe parcursul zilei de sâmbătă în R. Moldova au fost înregistrate 13 incendii, inclusiv 7 în capitală
Fumatul în pat a provocat incendierea unei case din s. Cheltuitorul, municipiul Chişinău. Stăpânul casei în vârstă de 56 de ani a fost internat la spital.
Potrivit maiorului Pavel Moraru de la Serviciul Pompieri şi Salvatori, bărbatul a adormit cu ţigara nestinsă. Focul mocnind s-a extins, astfel încât au ars lenjeria de pat şi salteaua, iar în scurt timp întreaga odaie în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări. Stăpânul casei a suferit arsuri ale picioarelor. El a fost internat la Centrul de combustie.
Sâmbătă dimineaţa, a ars aproape completamente un depozit cu materiale de tâmplărie, situat pe teritoriul unei întreprinderi de producţie de pe str. Uzinelor din Chişinău. Trei autospeciale s-au luptat mai multe ore cu flăcările, reuşind să oprească extinderea incendiului. Paguba materială constituie 200 mii de lei.
O gheretă cu produse de parfumerie, situată în piaţa din or. Floreşti, s-a aprins din cauza neatenţiei cu focul deschis. Construcţia a ars complet, pompierii, însă, au reuşit să salveze gheretele amplasate în vecinătate.
Jocul copiilor cu focul a provocat incendierea unei grămezi de ciocleji dintr-o gospodărie din Hânceşti şi a acoperişului unei case din Ungheni.
Două bucătării de vară au ars în raioanele Hânceşti şi Leova, iar la Bălţi a ars o saună.
Pe parcursul zilei de sâmbătă în R. Moldova au fost înregistrate 13 incendii, inclusiv 7 în capitală.