Pe parcursul săptămânii trecute în capitală au fost distruşi 152 de plopi

Angajaţii Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi din capitală au tăiat pe parcursul săptămânii trecute 152 de plopi, a declarat şeful acesteia, Grigore Taban, în cadrul şedinţei operative de la Primărie. Potrivit lui Taban, tăierile se fac în conformitate cu planul stabilit pentru fiecare zi şi sunt coordonate cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi cu Inspectoratul Ecologic de Stat. Astfel, până la sfârşitul anului curent vor fi tăiaţi toţi plopii de gen feminin, care, la înflorire, fac puf. Primarul general interimar Vasile Ursu a spus în cadrul aceleiaşi şedinţe că lucrările au început cu tăierea pomilor bătrâni, urmând ca imediat în locul arborilor defrişaţi să fie sădite alte specii de copaci. Vasile Ursu a dat asigurări că plopii piramidali nu vor fi atinşi. Potrivit lui, în anul curent vor fi defrişaţi 15 la sută din plopii care produc puf. Astfel, în sectorul Râşcani urmează a fi defrişaţi 2 604 de plopi, în sectorul Botanica - 2 911, în sectorul Buiucani – 1 282, în sectorul Centru – 1 114, în sectorul Ciocana – 411 plopi. Vasile Ursu a mai declarat că în acest an vor fi sădiţi 43 500 arbori în vârstă de 5-6 ani, aproape jumătate din numărul copacilor defrişaţi. Referindu-se la preţul arborilor, care urmează a fi procuraţi de la întreprinderea de stat Moldsilva, primarul interimar a spus că acesta va fi redus, conform unei dispoziţii a prim-ministrului Tarlev. Mai mult, el a declarat că Moldsilva deja a promis autorităţilor locale comercializarea unui arbore la preţul de 30-40 de lei. Anterior, surse din cadrul Moldsilva au declarat pentru Info-Prim Neo că preţul unui copac de 5-6 ani, în dependenţă de specie şi înălţime, variază între 300 şi 400 de lei. Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele Mişcării Ecologiste Teritoriale Chişinău, Vladimir Garaba, a spus că ceea ce se întâmplă în capitală este un adevărat război contra spaţiilor verzi. Demersurile ecologiştilor la Primărie, Preşedinţie, Parlament, Guvern au rămas fără răspuns, astfel că aceştia se vor întâlni personal cu conducerea ţării pentru a stopa “debandada”. Garaba afirmă că Ministerul Ecologiei şi Resurselor naturale nu a fost în drept să coordoneze planul de defrişare al Primăriei, acest lucru, conform legislaţiei în vigoare, trebuia să-l facă Academia de Ştiinţe. În afară de aceasta, susţine sursa citată, este necesar acordul organizaţiilor non-guvernamentale şi al populaţiei din zona defrişărilor. Garaba a mai spus că autorităţile locale trebuie să înceapă în viitorul apropiat regenerarea şi defrişarea spaţiilor verzi din interiorul cartierelor şi din preajma blocurilor locative, în conformitate cu adresările cetăţenilor privind umbrirea excesivă a blocurilor de locuit şi afectarea fundamentelor construcţiilor. Luni, un post de televiziune de la Chişinău a arătat secvenţe de la activitatea de defrişare a plopilor de pe una din cele mai poluate străzi din capitală – strada Uzinelor. Din reportaj se vedea că pomii nu erau bătrâni sau deterioraţi. Costul unui asemenea plop variază între 700 şi 1 500 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.