Pe listele electorale şi în apariţiile la TV există disbalanţă gender, raport

Deşi reprezentarea femeilor pe listele electorale ale concurenţilor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie a depăşit 30%, femeile, în mare parte, sunt plasate la coadă. Disbalanţă gender este sesizată şi în cazul apariţiilor la TV, notează autorii unui raport prezentat de către Coaliţia pentru Alegeri Libere şi Corecte şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că în acest an numărul femeilor incluse pe listele electorale este cel mai mare, crescând de la 16% în 1998 la 31% acum.

Cele mai multe femei sunt pe lista Mişcării social-politice „Ravnopravie ”, peste 54%. Pe lista Partidului Democraţia Acasă sunt aproape 50% femei, iar pe cea a Partidului Verde Ecologist  aproape 43%. La polul opus se clasează Partidul Forţa Poporului, cu 16,5% de femei pe listă. Blocul Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” a inclus pe listă 18,5% femei, iar Uniunea Centristă din Moldova aproape 19%.

Majoritatea femeilor se află în jumătatea a doua a listelor electorale, peste 40% dintre candidaţii femei sunt pe locurile 61-70. Din 1861 de candidaţi la funcţia de deputat – 577 sunt femei. Alexei Buzu a specificat că dintre cele 577 doar 54 sunt poziţionate pe primele 10 locuri pe listele electorale, iar alte 54 sunt pe locurile 11-20.

Alexei Buzu consideră că, dacă partidele ar fi democratice, pe listele electorale ar apărea mai multe femei şi mai mulţi tineri. Astăzi resursele acestor categorii de cetăţeni nu sunt explorate.

Directorul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare a evidenţiat şi un cerc vicios – sunt puţine femei care să fie incluse pe listă deoarece nu sunt arătate la televizor şi nu sunt arătate la televizor fiindcă nu sunt incluse pe listele electorale.

Sociologul Vasile Cantarji, care a analizat prezenţa femeilor la 16 televiziuni, a constatat că în perioada 28 octombrie – 9 noiembrie, femeile au apărut în 35% din spoturile electorale rulate, pe când bărbaţii  în aproape 80%. În ştiri situaţia nu este alta. Chiar dacă ştirile sunt făcute la discreţia redacţiilor, nu a partidelor, femeile apar în 35% din ştiri, iar bărbaţii în 80%.

Vasile Cantarji a remarcat că au fost analizate 5 dezbateri electorale la postul public de televiziune şi 24 de talk-show-uri la alte posturi, în perioada 3-7 noiembrie. La dezbateri au fost prezente doar 2 femei şi 13 bărbaţi, iar la talk-show-uri au participat 8 femei şi 129 de bărbaţi.

  • alexei buzu despre reprezentarea femeilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.