Pe lângă ANPC va activa un consiliu obştesc
Prima şedinţă a Consiliului obştesc , instituit pe lângă Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) va avea loc la sfârşitul lunii martie, transmite Info-Prim Neo.
Viorelia Cărare, director general al ANPC, a menţionat la o întâlnire neformală cu presa că acest Consiliu este un organ colegial cu funcţii consultative, în care au fost incluse persoane delegate din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Băncii Naţionale, Academiei de Ştiinţe, Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Asociaţiei Investitorilor Străini, precum şi de alte organizaţii obşteşti naţionale şi ramurale antreprenoiriale, care activează în Moldova.
Cărare a spus că prin intermediul Consiliului obştesc va fi posibilă intensificarea cooperării cu societatea civilă în problemele afirmării spaţiului concurenţial eficient în R. Moldova, stabilirea unui dialog permanent cu aceasta pe marginea documentelor de politici, promovate de Agenţie.
„Astfel, noi vom consulta opinia Consiliului asupra actelor normative şi legislative, pe care le elaborăm, inclusiv asupra noii legi privind protecţia concurenţei, la care vom începe să lucrăm în viitorul apropiat. Va fi un proces dificil , deoarece prevederile legii noi trebuie să corespundă standardelor europene în domeniul protecţiei concurenţei”, - a specificat ea.
Directorul general al ANPC a menţionat însă că aprobarea deciziilor privind nerespectarea legislaţiei concurenţiale rămâne prerogativa Consiliului Administrativ al Agenţiei, format din şefii de direcţie ai Agenţiei, aceasta fiind şi practica ţărilor europene.
Pe parcursul primului an de activitate (ANCP a fost creată în februarie 2007), Agenţia a examinat 68 cazuri de nerespectare a legislaţiei privind protecţia concurenţei, dintre care 30 la autosesizare şi 38 în baza cererilor parvenite de la agenţii economici. Au fost adoptate 60 de hotărâri, emise 40 de prescripţii agenţilor economici de înlăturare a unor încălcări.
Cazurile examinate au vizat domeniile publicitate, transport, protecţia drepturilor de protecţie intelectuală, serviciile de telefonie mobilă şi fixă, servicii de televiziune prin cablu, servicii de pază , preţul produselor alimentare în unele chioşcuri din instituţiile spitaliceşti din Moldova, servicii poştale, servicii de aviaţie civilă, preţul la produsele petroliere.
Au fost remise în instanţa de judecată 28 cazuri, dintre care în 12 cazuri instanţa a emis decizii de sancţionare, 3 cazuri au fost clasate, iar 12 se află în proces de examinare. Două cazuri se află în proces de examinare în Curtea de Apel - către SRL Sun TV şi SRL Acces TV şi către agenţii economici, cee activează sub marca Bomba - cazurile au fost pe larg mediatizate.
ANCP a reuşit să stabilească pe parcurs de un an relaţii de colaborare cu mai multe autorităţi de concurenţă din ţările UE şi CSI. Circa 40% din angajaţii ANPC au urmat stagii şi trening-uri de instruire în diverse ţări, problema formării specialiştilor în domeniul protecţiei concurenţei fiind una din priorităţile Agenţiei.
Au fost organizate un şir de „mese rotunde” atât la Chişinău, cît şi în teritoriu cu autorităţile publice centrale şi locale şi cu agenţii economici, în al căror cadru a fost prezentată Legea privind protecţia concurenţei, precum şi scopul creării Agenţiei, obiectivele ei.
Potrivit sursei citate, un puncte forte al activităţii ANCP în primul an de activitate a fost promovarea modificărilor la Legea privind protecţia concurenţei, în condiţiile cînd Legea a fost adoptată în 2000 şi multe prevederi si-au pierdut actualitatea.
Modificările au trecut prima lectură în parlament şi în curând se aşteaptă a doua lectură. Ele acordă ANPC, precum a apreciat Viorelia Cărare „ împuterniciri adecvate”, inclusiv capacitatea de decizie, dreptul de investigaţii prin autosesizare, dreptul de eliberare de titluri executorii şi dreptul de aplicare a sancţiunilor. Dar aceste modificări, după ce vor fi susţinute de parlament, vor fi în vigoare până la elaborarea şi adoptarea unei noi legi privind protecţia concurenţei.
Cărare a mai spus că speră la o conlucrare fructuoasă cu presa, în special în problema sporirii culturii concurenţei în R. Moldova.