O placă comemorativă a fost dezvelită astăzi pe faţada blocului unde, timp de 30 de ani, a locuit regretatul Mihai Dolgan, transmite Info-Prim Neo.
„Amplasarea acestei plăci comemorative nu este doar un omagiu adus marelui om de artă Mihai Dolgan, este un imbold pentru toţi noi să cunoaştem cine a fost artistul, să-i respectăm creaţia. Meritul lui Mihai Dolgan este indiscutabil, iar valoarea inestimabilă”, a declarat primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Dezvelirea plăcii comemorative Mihai Dolgan a coincis cu ziua de naştere a soţiei artistului, Lidia Botezatu, şi marcarea a 22 de ani de carieră scenică a fiului Radu Dolgan. „Aşa a vrut Dumnezeu să coincidă inaugurarea acestei plăci cu toamna. Mihai iubea atât de mult toamna. A coincis cu atâtea manifestări, iar această coincidenţă este una semnificativă, care denotă faptul că muzica „Noroc”-ului încă trăieşte”, a menţionat soţia compozitorului.
„Mihai Dolgan ne-a lăsat o creaţie imensă. A fost şi un învăţător pentru noi artiştii. A schimbat destinul multora. Sunt ferm convins că numele lui Mihai Dolgan va rămâne nemuritor”, a remarcat interpretul Ion Suruceanu.
La eveniment au fost prezenţi, atât oficiali din cadrul Primăriei Chişinău, cât şi prieteni apropiaţi compozitorului, artişti şi oameni de cultură.
Mihai Dolgan a decedat pe 16 martie 2008, în urma unui cancer pancreatic. „Cântă un artist, „ Primăvara”, „De ce plâng ghitarele”, „Dor, dorule” – sunt doar câteva şlagăre de-ale sale cu care au crescut generaţii întregi.