Pe 30 iunie începe Festivalul românesc de animație pentru copii

Parcul „Alunelulˮ va găzdui, în perioada 30 iunie-7 iulie, Festivalul românesc de animație pentru copii. Actorii de pe ambele maluri ale Prutului vor prezenta gratuit, începând cu ora 18.00, o serie din opt spectacole bazate pe lucrări literare cunoscute pentru toate vârstele. Solicitat de IPN, actorul Ion Ambrosi, organizatorul festivalului și conducătorul teatrului „Piciul Julien”, a menționat că prima ediție a fost organizată după pandemie și a adus un ecou deosebit. De aceea, a fost luată decizia de a transforma festivalul într-o bună tradiție, pentru a bucura publicul spectator în fiecare an și a uni cele două maluri ale Prutului prin teatrul de animație.

Dacă în primul an au fost invitate trupe doar din Republica Moldova, la ediția din acest an, care este a treia la număr, vor participa trei teatre de peste Prut. Teatrul de Păpusi „Cărăbuș”– Brăila va deschide festivalul pe 30 iunie cu spectacolul „Aladdin și lampa fermecatăˮ. Pe 2 iulie, Compania Muschetarii din București va prezenta spectacolul „Punguța cu doi baniˮ. Păpușarul profesionist de la Cluj, Ion Iurcu, va veni la Chișinău pe 4 iulie pentru a prezenta spectacolul  „Scufița roșie și lupul cel flămândˮ. Teatrele din Moldova, printre care Teatrul „Ion Creangăˮ, Teatrul „Guguțăˮ, Teatrul „Licurici”, Teatrul „Vasile Alecsandriˮ din Bălți vor prezenta spectacolele „Fata babei și fata moșneaguluiˮ, „Tronca-ponca, vâj”, „Pomul lui Gorițăˮ, „Tricolorul rutier”. Actorii teatrului „Piciul Julien” vor închide festivalul cu premiera spectacolului „Bunul Promoroacă”.

Ion Ambrosi a spus că spectacolele teatrului de animație sunt în egală măsură atât pentru copii, cât și pentru maturi, fiindcă uneori adulții uită de unele povețele din copilărie, iar prin exemplele din povești actorii încearcă să le aducă aminte despre bunătatea cu care trebuie să trăim în suflet, despre omenie, hărnicie și multe alte calități frumoase.
 


Organizatorul festivalului și conducătorul teatrului „Piciul Julien” a subliniat sprijinul Direcţiei generale cultură și patrimoniu cultural în vederea organizării festivalului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.