Pe 14 mai va fi organizată simularea generală pentru Summitul Comunității Politice Europene

Autoritățile responsabile pentru securitatea Summitului Comunității Politice Europene organizează duminică, 14 mai, o repetiție generală pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului internațional din 1 iunie, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în intervalul 9:00-14:00, vor fi instituite perimetre de securitate în zona centrală a capitalei. Ulterior, se vor aplica restricționări temporare de trafic pentru arterele principale din sectoarele Centru și Botanica, cât timp coloanele oficiale se vor deplasa către locul unde se organizează Summitul. Vor fi și unele limitări de trafic pe traseele Bulboaca-Chișinău și revers

Scopul simulării generale constă în îmbunătățirea cooperării la nivel interinstituțional, precum și verificarea concepției integrate de securitate. De asemenea, forțele participante ale misiunilor de securitate vor simula soluționarea unor situații tactice. Se va menține un nivel adecvat de siguranță și securitate luând în calcul respectarea vieții cotidiene a tuturor cetățenilor.

Populația va fi informată din timp despre activitățile care au loc în perioada desfășurării simulării, în acest sens fiind publicate informații și hărți cu trasee alternative recomandate pentru evitarea aglomerărilor și facilitarea deplasărilor în Chișinău și zonele adiacente.

Oamenii sunt îndemnați să își planifice din timp traseul de deplasare pentru ziua de 14 mai, în intervalul orelor 9:00-14:00, accesând drumurile adiacente Aeroportului Internațional Chișinău, evitând arterele principale ale capitalei, precum și deplasarea în acest interval de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și revers. Sunt posibile întârzieri și aglomerări în traficul rutier din centrul Chișinăului și zonele limitrofe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.