„Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România şi proclamă dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”, se spune în Rezoluţia reprezentanţilor tuturor naţiunilor şi etniilor, adunaţi la 01 decembrie 1918 la Alba Iulia pentru a definitiva o Ţară Românească. Istoricii susţin că la temelia României Mari a stat actul de voinţă al naţiunii române de a trăi într-un stat naţional. Marea Unire nu a fost opera guvernului sau a unui partid, ci este opera istorică a întregii naţiuni române, pornită din conştiinţa unităţii neamului. Marea Unirea fost şi rămâne cea mai măreaţă pagină a istoriei româneşti. Cei care au votat Rezoluţia de la Alba Iulia doreau o Românie Mare pentru veşnicie, dar după 22 de ani, Basarabia, Bucovina de Nord şi judeţul Herţa nu se mai aflau în componenţa României, ajungând, cu un statut sau altul, în componenţa fostei uniuni sovietice.