Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Liberal-Democrat din Moldova sunt formaţiunile care au cheltuit cel mai mult în această campanie electorală. Conform rapoartelor financiare pentru perioada 10-23 octombrie, prezentate Comisiei Electorale Centrale şi publicate pe site-ul acesteia, PDM a cheltuit 9,26 milioane de lei, iar PLDM 9,5 milioane. Cei mai mulţi bani s-au dus pe publicitate şi pe organizarea de evenimente electorale, transmite IPN.
Liberal-democraţii au avut la dispoziţie un buget de 10,16 milioane de lei, sumă adunată din donaţii ale unor persoane fizice. Cele mai mari contribuţii au fost din partea liderului partidului, Vlad Filat – 1,2 milioane şi a vicepreşedintelui PLDM, Valeriu Streleţ – 1,15 milione. Câte un milion de lei au fost donaţi de secretarul partidului, Victor Roşca, antreprenorul individual Andrei Cârnaţ şi de Rodion Coşciug, de la Cristal Clean SRL.
PDM a avut la dispoziţie 9,5 milioane, adunaţi, ca şi în cazul PLDM, doar din donaţii ale unor persoane fizice. Spre deosebire de liberal-democraţi însă, lista donatorilor PDM este mai lungă, iar donaţiile mai mici, toate fiind sub 100 de mii de lei. Pe lista donatorilor nu apar liderii partidului. Nicolai Dudoglo, numărul 9 pe lista electorală a PDM, este cel mai proeminent membru care a donat.
Partidul Liberal Reformator este pe locul 3 după buget – 2,87 milioane de lei. Corneliu Molea, din cadrul editurii „Prut Internaţional”, este cel mai mare donator, cu 290 de mii de lei. Pe lista donatorilor figurează şi conducerea PLR, cu sume între 50 şi 100 de mii de lei.
Partidul Socialiştilor a cheltuit până acum 1,836 milioane de lei. Conform raportului prezentat de formaţiune, banii au fost adunaţi din cotizaţiile a 23 de oameni, inclusiv 3 pensionari care au cotizat câte aproximativ 90 de mii de lei fiecare şi doi studenţi masteranzi – cu peste 60 de mii de lei fiecare.
Partidul Comuniştilor a raportat încasări de 876 de mii de lei, donaţii de la persoane fizice şi fonduri proprii ale formaţiunii. Cheltuielile raportate s-au cifrat la 800 de mii de lei.
Partidul Popular a raportat cheltuieli de 217 mii de lei, Blocul Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” – 64 de mii de lei, Mişcarea Antimafie – 39 de mii de lei, Partidul Naţional Liberal – 2,4 mii de lei şi PPCD – 2 mii de lei. Cele mai mici cheltuieli, de numai 50 de lei, le-a raportat Partidul Comunist Reformator.
Partidul „Renaştere” şi Partidul Liberal au raportat zero încasări şi cheltuieli. Partidul „Democraţia Acasă”, Partidul „Patria” şi Partidul „Forţa Poporului” nu au prezentat încă rapoartele financiare.