PDM şi foştii comunişti vor constitui în scurt timp o platformă parlamentară

O platformă social-democrată în Parlament ar putea fi constituită în scurt timp de către deputaţii din PDM şi grupul celor 14 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM. O declaraţie în acest sens a făcut prim-vicepreşedintele democrat, Vlad Plahotniuc, după discuţiile avute cu parlamentarii ieşiţi din fracţinea comunistă, transmite IPN.

„Întrevederile au urmărit identificarea modalităţilor de colaborare politică dintre cele două părţi, atât pe termen scurt - prin participarea la formarea unei majorităţi parlamentare stabile, cât şi pe termen lung - prin crearea unei platforme politice comune”, se menţionează într-un comunicat de presă remis de PDM. Vlad Plahotniuc susţine ideea de a fi creată o platformă social-democrată în Parlament – un grup politic puternic, cu deputaţi care au viziune şi scopuri comune şi care sunt gata să ofere noului guvern un suport politic consistent pentru realizarea reformelor dificile pe care urmează să şi le asume.

Potrivit lui, noul guvern trebuie să-şi înceapă activitatea cu reforme radicale, încă din primele zile de la învestire, reforme care ar putea să deranjeze interesele unor grupări economice şi politice. Politicianul a mai spus că noul guvern nu are termen de graţie, şi nu are la dispoziţie o perioadă de acomodare, iar numărătoarea inversă va începe încă din ziua investirii. De aceea, stabilitatea politică a viitorului Guvern este vitală, el trebuie protejat de crize politice şi susţinut să lucreze în linişte.

Şi grupul celor 14 deputaţi menţionează, într-un comunicat de presă, că Platforma parlamentară social-democrată prinde contur, pentru că există mai multe idei şi viziuni comune. Foştii comunişti şi-au exprimat disponibilitatea de a soluţiona criza politică profundă pe care o trăieşte Moldova prin formarea unui Guvern competent şi care nu va fi ostaticul unor interese înguste ale liderilor de partid.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.