PDM şi AMN sunt „SRL-urile lui Filat şi Ghimpu”, liderul comunist
Vladimir Voronin susţine că Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră sunt „SRL-uri” ale liberal-democratului Vlad Filat şi liberalului Mihai Ghimpu. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, transmite Info-Prim Neo.
Fostul preşedinte al Republicii Moldova a spus că actuala guvernare încearcă cu orice preţ să se menţină la putere, iar semnarea acordului de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Moldovei cu jandarmeria din România este încă un exemplu în acest sens. Acest acord, spun comuniştii, ar prevedea în mod expres posibila implicare a României în asigurarea ordinii publice în Moldova.
,,Vreau doar să adaug că Partidul Comuniştilor a înaintat protestul său la Curtea Constituţională faţă de semnarea acestui document. În acest context, Partidul Comuniştilor are careva întrebări. Nu, aceste întrebări nu sunt adresate partidelor lui Filat şi Ghimpu. Aici totul este clar. Eu am întrebări faţă de Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră. De ce asemenea sesizare către Curte nu a fost trimisă din numele acestor partide?”, a subliniat Liderul PCRM.
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Jandarmeria Română au semnat la 27 iulie Planul de acţiuni privind cooperarea, schimbul de experienţă şi pregătirea de specialitate în domeniul comun de activitate.