Deputaţii fracțiunii Partidului Democrat au propus un amendament la proiectul de ratificare a creditului rusesc, astfel încât eventuala garantare a creditelor private din bugetul de stat să fie aprobată doar prin decizia Parlamentului. Democrații susțin că astfel urmează „să fi excluse interpretări şi riscuri”, transmite IPN.
PDM propune ca Guvernul Republicii Moldova să acorde dreptul companiilor autohtone să obțină împrumuturi de la creditorii ruși sau asigurare de la asiguratorii ruși sub garanția Guvernului Federației Ruse numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova.
Democrații mai anunță că, la solicitarea lor, Ministerul Finanțelor a interpretat art.7. P. 2 din Acordul privind creditul oferit de Federația Rusă și a precizat că la moment datorii în sensul art7. P 2 nu există.
„Cu privire la modalitatea de oferire a unor garanții în sensul art. 7 din acord, considerăm judicios să se pronunțe Parlamentul Republici Moldova prin legea prin care urmează a fi ratificat acordul”, se spune în răspunsul Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finanțelor mai menționează că la, situația din 31 martie 2020, datoria de stat externă față de Federația Rusă aferentă acordului de reeșalonare a datoriei în sumă totală de 91,1 milioane de dolari, semnat la data de 30 aprilie 2006, constituie 30,2 milioane de dolari. Datorii cu termen expirat nu sunt. Termenul final de rambursare a acestuia este 1 septembrie 2022.
Într-un alt răspuns, Ministerul Justiției afirmă că eventualele litigii apărute în cadrul contractului ar putea fi mediate internațional. „În partea ce ține de aspectul soluționării unor eventule litigii, comunicăm că părțile la acord au prevăzut în conținutul art. 11 metoda politico-diplomatică, adică negocierile și consultările în calitate de formulă pentru rezolvarea neînțelegerilor. În egală măsură, va putea fi considerată și metoda medierii internaționale, în calitate de soluție facultativă pentru părți. Modalitatea aplicabilă în respectiva conjunctură va fi agreată cu partea finanțatoare, în numele Republicii Moldova, de către Ministerul Finanțelor, ca autoritate responsabilă pentru negocierea textului acordului”, precizează Ministerul Justiției.