PDM: Partidul cu cel mai mulţi deputaţi vine cu propunerea premierului

Partidul care deţine cel mai mare număr de deputaţi în Parlament vine cu propunerea candidatului la funcţia de şef al Guvernului. Partidul Democrat şi-a reiterat poziţia în cadrul negocierilor PDM, PLDM, PL şi grupului Leancă cu preşedintele Nicolae Timofti.

„În cadrul discuţiilor de astăzi, trei părţi participante la negocieri s-au pronunţat în favoarea păstrării acestei formule, pentru că ea simplifică foarte mult lucrurile şi poate să contribuie la facilitarea dialogului şi accelerarea rezultatelor procesului de negocieri”, a declarat democratul Marian Lupu, citat de IPN.

Potrivit liderului PDM, această propunere nu s-a bucurat de consens. De aceea, şeful statului a propus de a lua o pauză de 1-2 zile pentru a reflecta asupra rezultatelor obţinute. Până la sfârşitul săptămânii, liderii celor patru grupuri parlamentare urmează să mai aibă o rundă de negocieri cu şeful statului.

Liderul PDM a menţionat că, dacă nu este acceptată metoda propusă de democraţi pentru alegerea premierului, şeful statului trebuie să aleagă un alt algoritm pentru numirea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.