PDM lansează „Expresul Partidului Democrat”, campanie de consultări cu alegătorii

PDM lansează „Expresul Partidului Democrat”, o campanie de consultări cu alegătorii în privinţa programului electoral şi de guvernare cu care formaţiunea se va prezenta la alegerile din 30 noiembrie. Primele trei echipe vor merge la Briceni, Şoldăneşti şi Cahul, transmite IPN.

Liderul democrat, Marian Lupu, a explicat că, în acest mod, formaţiunea intenţionează să-şi verifice programul electoral, prin consultare directă cu cetăţenii, întrebând părerea lor despre măsurile realizate. „Vrem să ştim exact ce sarcini pun oamenii în faţa viitoarei guvernări. În baza părerilor pe care oamenii ni le vor transmite, noi vom definitiva platforma electorală care va sta la baza programului de guvernare”, a precizat preşedintele PDM într-un comunicat de presă al formaţiunii.

„PDM este partidul care se consultă cu oamenii şi vom ţine cont de părerea lor atunci când vom elabora politicile ce ţin de soluţionarea principalelor probleme pe care le au ei, familiile lor, localităţile lor”, a declarat înainte de plecare preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Acesta  va conduce echipa democraţilor care se va afla în această săptămână în regiunea de nord a Moldovei.

Echipa trimisă de democraţi în sudul ţării o va avea în frunte pe Valentina Buliga, vicepreşedintele PDM. „Ne interesează ce au de spus agricultorii, muncitorii din fabrici, medicii, profesorii, pensionarii, tinerii, mamele, oamenii de afaceri, oamenii de cultură – toţi oamenii Moldovei”, a declarat Valentina Buliga.

În săptămânile următoare, democraţii vor organiza mai multe echipe compuse din experţi din diverse domenii, divizate în echipe pe regiuni, care vor merge în sate şi oraşe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.