Partidul Democrat din Moldova îşi exprimă solidaritatea cu Franţa în aceste momente foarte grele, generate de atacurile teroriste de ieri seara de la Paris. „Adresăm condoleanţele noastre poporului francez pentru cei decedaţi şi sperăm că cei răniţi vor scăpa cu bine din încercările cumplite prin care trec”, scrie PDM într-un comunicat, citat de IPN.
„Întreaga lume trebuie să fie unită contra terorii, iar cei care au stat în spatele acestor atacuri trebuie prinşi şi pedepsiţi cât mai repede. Terorismul nu are şi nu poate avea niciodată vreo justificare, iar ţările continentului nostru trebuie să facă eforturi mai mari pentru a combate acest fenomen, pentru a preveni repetarea unor asemenea evenimente sângeroase. În ciuda acestor acte barbare, popoarele Europei şi valorile comune europene nu pot fi îngenunchiate”, se mai spune în mesaj.
Vineri seara în Paris a avut loc un val de atentate soldate deja cu circa 150 de morţi. Două explozii au avut loc în zona stadionului „Stade de France” în timpul meciului de fotbal între Franţa şi Germania. În paralel, atacatorii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din centrul Parisului, aproape 90 de persoane au fost ucise într-o sala de concert. Masacrul a fost revendicat de către Statul Islamic.