PDM: Guvernul are bani pentru a răspunde pozitiv la cerinţele profesorilor

Partidul Democrat din Moldova (PDM) sprijină protestele pedagogilor şi solicită Guvernului să examineze serios propunerile şi cerinţele protestatarilor. Formaţiunea consideră că Guvernul are surse financiare pentru a răspunde pozitiv la cerinţele profesorilor, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele PDM, Dumitru Diacov, a declarat luni, 1 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că profesorii se află astăzi într-o situaţie practic insuportabilă. Salariul unui pedagog începător abia se ridică la o mie de lei. Dumitru Diacov a spus că salariile cadrelor didactice nu au fost majorate de foarte mulţi ani, ele fiind doar indexate anual. Liderul PDM este de părere că Guvernul va încerca să tărăgăneze satisfacerea cerinţelor pedagogilor până la sfârşitul anului pentru a majora, mai mult simbolic, mai aproape de Anul Nou salariile profesorilor. Prim-vicepreşedintele PDM, Oleg Serebrian, a menţionat că scuza Guvernului precum că salariile nu pot fi majorate din cauza cheltuielilor din urma inundaţiilor sunt „speculaţii ieftine pe seama dramei trăite de sute şi mii de persoane”. Guvernul nu a avut mari cheltuieli deoarece redresarea situaţiei nu s-a efectuat din bani publici, ci din contul donaţiilor persoanelor fizice şi agenţilor economici, a explicat Oleg Serebrian. El a atenţionat că în cazul în care Guvernul nu va răspunde solicitărilor pedagogilor, aceste proteste ar putea fi prologul unor acţiuni de protest ample susţinute de salariaţii şi din alte domenii. Potrivit lui Serebrian, problemele în învăţământul superior sunt cel puţin la fel de grave ca şi în învăţământul mediu şi cel de specialitate. Începând cu acest an sarcina unui lector universitar a fost majorată cu 150 de ore, de la 550 la 700 de ore. „Aceasta constituie o sarcină îngrozitoare, care nu acoperă aşa-zisa sporire a salariului de 200-300 lei”. Potrivit lui Serebrian, această situaţie duce la scăderea dramatică a calităţii studiilor, motiv din care studenţii şi profesorii universitari ar putea să iasă şi ei în această toamnă cu proteste. Într-un comunicat dat publicităţii la 1 septembrie, Partidul Liberal Democrat (PLDM) anunţă că se solidarizează cu pedagogii şi consideră acţiunile lor de protest pe deplin întemeiate şi legitime. PLDM cere Guvernului să satisfacă integral revendicările cadrelor didactice şi să trateze politica în domeniul învăţămîntului ca pe o prioritate naţională. „Refuzul puterii de a discuta şi de a soluţiona multiplele probleme din învăţămînt, inclusiv cele salariale, demonstrează atitudinea sfidătoare şi arogantă a comuniştilor faţă de cei care, prin educarea noilor generaţii, asigură viitorul acestei ţări. Prin această abordare, Guvernul compromite anul de studii şi perpetuează tensiunea în colectivele pedagogice”, se mai spune în comunicat. Sindicaliştii cer majorarea salariilor angajaţilor din învăţământ cu 37% pentru primele 3 luni, pentru ca treptat, până în vara anului viitor salariul acestora să acopere coşul minim de consum. Printre revendicări se numără şi adoptarea codului învăţământului şi legea privind minimul de existenţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.