PDM are intenția de a forma cât de curând o majoritate parlamentară, Vlad Plahotniuc

PDM are intenția de a forma cât de curând posibil o majoritate parlamentară, „ca să stabilizeze situația în țară, să oprească incertitudinea și să rezolve problemele oamenilor”. Despre aceasta a comunicat presei liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după dialogul cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, transmite IPN.

Vlad Plahotniuc nu a precizat cu cine eventual va forma PDM o majoritate parlamentară, însă a spus că a transmis șefului statului că partidul pe care îl conduce „este deschis dialogului cu toate formațiunile politice, cu toate partidele care doresc să evite criza politică și, ca și consecință, criza economică și socială care ar putea surveni ca urmare a acestui blocaj”.

Liderul PDM a mai spus că, dacă se ajunge la anticipate, nu va fi din cauza democraților, ci a altor formațiuni politice. „Noi, democrații, suntem deschiși dialogului politic, suntem flexibili, avem determinarea fermă de a forma o guvernare stabilă, responsabilă”, a spus Vlad Plahotniuc.

Comentând oferta Blocului ACUM privind crearea unui guvern minoritar în frunte cu Maia Sandu, și Andrei Năstase – președinte de Parlament, Vlad Plahotniuc a spus că pentru a alege președintele Parlamentului, pentru a desemna premierul, este absolut necesar să se constituie o majoritate parlamentară închegată pe principii clare.

  • vlad plahotniuc despre majoritatea parlamentara.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.