PDM a înaintat o inițiativă legislativă care vizează activitatea ANI

Deputații din Partidul Democrat au înaintat un proiect de lege care, potrivit lor, vine să apere primarii, directorii de școală, grădinițele, centrele medicale de abuzurile comise de Autoritate Națională de Integritate. În opinia democraților, ANI este folosită de Igor Dodon și Ilan Șor în calitate de bâtă politică, pentru a se răzbuna pe cei care nu l-au susținut pe Dodon în campania electorală, transmite IPN.

„Autoritatea Națională de Integritate a fost creată cu scop nobil, pentru a verifica integritatea demnitarilor corupți. Ce avem, în schimb, astăzi? ANI-ul terorizează primarii, directorii de școală, directorii de grădinițe, directorii de centre medicale din satele noastre, organizându-le controale la comandă celor incomozi. După aceasta, „kuliokul” și „borsetca” umblă prin sate pentru a-i mitui pe membrii PDM să părăsească partidul”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip, într-o conferință de presă.

Proiectul PDM prevede stabilirea unui termen de doi ani de la încheierea activității administrative, în care poate fi inițiat un control pentru primari, grădinițe etc. În același timp, ar urma să nu existe termen de prescripție pentru procurori, judecători, deputați, miniștri, prim-miniștri, președinți.

Prin acest proiect, ANI ar urma să fie obligată ca cel puțin jumătate din controale să le facă la judecători și procurori. O altă prevedere ține de obligarea ANI să facă o verificare prealabilă înainte de iniția controlul. Potrivit PDM, acest fapt va obliga instituția să caute probe și să documenteze cazul mai bine, comparativ cu situația de acum, „când un simplu telefon de la PSRM e suficient ca să fie inițiat controlul”.

Conform proiectului, cei investigați vor avea posibilitatea de a contesta în instanță procesul verbal de inițiere. Democrații afirmă că astăzi toți sunt lăsați fără apărare, de aceea vor fi oferite garanții suplimentare și proceduri mai clare.

Ca urmare a prezentării inițiativei, ANI a venit cu o reacție în care menționează că toate procedurile de control sunt inițiate în baza petițiilor din partea persoanelor fizice sau juridice, a sesizărilor din oficiu, din investigațiile jurnalistice sau ca rezultat al verificărilor ordinare a declarațiilor de avere și interese personale. „Rugăm insistent actorii politici, care au și calitatea de subiecți ai declarării, să nu implice instituția noastră în acțiuni de imagine sau răfuieli politice. ANI își desfășoară activitatea în limitele prevăzute de legislație și examinează toate informațiile expediate în atenția noastră, conform Codului Administrativ al Republicii Moldova, notează ANI.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.