PCRM va fi primul în buletinele de vot

Partidul Comuniştilor (PCRM) va fi primul în buletinele de vot, în urma tragerii la sorţi din 17 iunie. PCRM va fi urmat de Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD), Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), Partidul Liberal (PL) şi Partidul Liberal Democrat (PLDM). Ordinea este prealabilă şi va fi confirmată după verificarea documentelor depuse la Comisia Electorală Centrală. Dintre cele 5 formaţiuni care au depus, în prima zi, documentele pentru înscrierea în cursa electorală, cele mai importante schimbări în liste a făcut PPCD. Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, dar şi alte figuri importante din partid – vicepreşedinţii Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu şi liderul PPCD în CMC, Alexandu Corduneanu – lipsesc din listă. Primii 7 pe lista creştin-democraţilor sunt membri ai Noii Generaţii. În frunte este juristul Ghenadie Vaculovschi. De pe lista PCRM lipseşte vicepremierul Andrei Stratan, despre care se vehiculează că intenţionează să părăsească partidul. Stratan nu a confirmat acest zvon. „Ne-am aşteptat să fim cu numărul unu în competiţie. Cifra aceasta sugerează că vom fi primii şi după alegerile anticipate. E mult mai bine decât numărul cinci, pe care l-am avut în alegerile din 5 aprilie”, a menţionat Maria Boico, membru al Comitetului Central al PCRM. „Credem că va fi o campanie electorală cinstită şi vom obţine 80% din voturi, aşa cum a spus Vladimir Nicolaevici (Vladimir Voronin – n. r.)”, a mai spus Maria Boico.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.