Partidul Comuniștilor susține ideea lansată de mai multe organizații ale societății civile, privind inițierea și desfășurarea la nivel național, până la alegerile parlamentare din 2018, a unui referendum pentru anularea legii prin care s-au făcut modificări la Codul Electoral și s-a introdus sistemul mixt de vot. Despre aceasta a anunțat liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
„Azi-mâine vom lua o decizie politică legată de această chestiune. Dar vreau să vă spun din start că noi o vom susține și cu toții împreună vom colecta semnături pentru petrecerea acestui referendum – legal, așa cum se cuvine – 200 de mii de semnături, conform cerințelor legale”, a declarat Vladimir Voronin, menționând că PCRM se va implica activ în acest proces.
Referindu-se la referendumul de revocare a primarului general al capitalei, Vladimir Voronin a declarat că cei zece ani de administrare a orașului de către echipa liberală sunt „ani pierduți”, pentru că Primăria a devenit „un cuib de hoție și de corupție”. Anume din aceste considerente, PCRM a participat la referendum și și-a îndemnat susținătorii să iasă la vot.
Totodată, liderul PCRM spune că organizarea referendumului nu are nimic în comun cu scopurile declarate de către inițiatorii lui. În opinia sa, plebiscitul local nu întâmplător a avut loc practic în aceeași perioadă cu modificarea sistemului electoral și acest lucru reprezintă un fel de barter între Partidul Socialiștilor cu Partidul Democrat. Astfel, potrivit lui Vladimir Voronin, PSRM a susținut promovarea sistemului electoral în schimbul referendumului local.
Vladimir Voronin a mai spus că PDM a ajuns să controleze municipalitatea, chiar dacă are în Consiliul municipal Chișinău un singur mandat. „În cazul dat putem vorbi cu siguranță despre un atac asupra Primăriei și despre capturarea Primăriei Chișinău”, a declarat liderul Partidului Comuniștilor. Potrivit lui, inițial a fost înlăturat Dorin Chirtoacă, ulterior a fost numit primar interimar Nistor Grozavu, care a și semnat dispoziția de numire a Silviei Radu în fruntea Primăriei, aceasta fiind protejata Partidului Democrat. Iar referendumul eșuat a legitimat preluarea Primăriei de către PDM.
Vladimir Voronin a comentat și un an de mandat al lui Igor Dodon. Liderul PCRM a spus că funcția de președinte al țării a devenit decorativă. Igor Dodon ar fi trebuit demult să-și dea demisia, pentru că e rușine să vezi cum un președinte nu este luat în seamă și cum opinia sa e călcată în picioare, iar vina pentru toate astea o poartă chiar Igor Dodon, care s-a avântat după funcții înalte, a menționat Vladimir Voronin.