PCRM solicită suspendarea lui Vlad Plahotniuc

Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Parlament solicită suspendarea democratului Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Deputatul comunist Grigore Petrenco a declarat, la şedinţa de vineri, 15 iunie, a Parlamentului, că suspendarea urmează să aibă loc pe durata anchetei cazurilor da atac raider în băncile moldoveneşti, în care ar fi implicat şi Vlad Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo. Grigore Petrenco a declarat că mai multe instituţii media au reflectat despre faptul că aceste cazuri de atac raider asupra băncilor moldoveneşti sunt examinate într-o instanţă de la Londra şi că în ele ar fi implicat prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. „Este afectată imaginea Republicii Moldova. Propun ca Vlad Plahotniuc să fie suspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte pe durata anchetei”, a menţionat Grigore Petrenco. Deputatul comunist a solicitat ca procurorul general, Valeriu Zubco, şi directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Viorel Chetraru, să fie invitaţi la următoarea şedinţă a Parlamentului pentru a fi audiaţi pe marginea acestui caz. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a refuzat să supună votului suspendarea prim-vicepreşedintelui, făcând referire la regulamentul Parlamentului, care prevede o altă procedură a suspendării din funcţie. Anterior în presă s-a vehiculat că oamenii de afaceri Victor şi Viorel Ţopa ar fi prezentat o serie de acte potrivit cărora Vlad Plahotniuc ar fi beneficiarul companiilor off shore care au preluat ilegal acţiuni la VictoriaBank, Banca de Economii etc. Cazul a ajuns într-o instanţă de la Londra din cauza că o parte dintre companiile care ar sta în spatele atacurilor raider ar fi înregistrate în Marea Britanie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.