PCRM şi PDM nu au semnat nimic, Vladimir Voronin
Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat nu au semnat nimic, a declarat, marţi, liderului PCRM, Vladimir Voronin, după consultările PCRM – PDM. Liderul PDM, Marian Lupu, a spus după întrevedere că discuţiile cu PCRM, în raport cu alte partide, sunt mai constructive, transmite Info-Prim Neo.
Vladimir Voronin a declarat presei că au fost discutate modalităţile de depăşire a crizei politice. Discuţiile au vizat şi deschiderea şedinţelor Parlamentului, inclusiv şi conceptul desfăşurării primei şedinţe.
Marian Lupu a afirmat, la rândul său, că PDM şi PCRM au găsit o consonanţă în privinţa mai multor probleme, în special în ceea ce priveşte vectorul politicii externe. Acesta, potrivit lui Marian Lupu, trebuie să fie îndreptat spre integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Totodată, trebuie menţinute şi amplificate relaţiile cu partenerii din est.
Marian Lupu a calificat runda de consultări cu PCRM ca fiind constructivă. Liderul democrat a spus că PDM va accepta şi invitaţia PLDM la negocieri, dacă aceasta va fi făcută.
Marian Lupu a mai spus că nu este interesat de funcţii şi că există riscul ca toţi cei care vorbesc de valori şi principii să se regăsească în situaţia când cineva deja implementează aceste valori, iar altcineva rămâne cu acestea la nivel declarativ.