PCRM şi-a convocat Comitetul Central

Partidul Comuniştilor şi-a convocat sâmbătă, 16 martie, şedinţa în plen a Comitetului Central al formaţiunii. Comuniştii au decis că nu vor conlucra cu niciun alt partid de la putere, cel puţin până la alegerile anticipate. Declaraţia a fost făcută de către liderul partidului, Vladimir Voronin, după şedinţă, transmite Info-Prim Neo. „Pledăm pentru întărirea puterii, dar numai după alegerile anticipate. Nu conlucrăm cu ei deloc, numai după alegeri. Poporul aşteaptă mişcări concrete, nu declaraţii”, a spus Vladimir Voronin. Preşedintele PCRM a mai spus că partidele care formau Alianţa pentru Integrare Europeană spun minciuni poporului, iar Moldova nu va semna niciun fel de acorduri cu UE. PCRM a organizat în ultima săptămână mai multe acţiuni de protest în care au cerut desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, PCRM a iniţiat procedura de demitere a preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, acuzându-l că a delegat responsabilitatea conducerii forului legislativ către secretariatul instituţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.