PCRM propune AIE două proiecte de consens
PCRM propune AIE două proiecte de consens. Acestea ţin de lupta împotriva crizei economice şi soluţionarea conflictului transnistrean. Despre aceasta a vorbit marţi, 15 septembrie, într-o conferinţă de presă preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM), ex-preşedintele ţării, Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo.
Unul din principiile de bază ale PCRM ţine de păstrarea ritmului de creştere a salariilor, majorarea pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru persoane cu dizabilităţi şi familii social-vulnerabile, a spus Voronin.
În privinţa conflictului transnistrean, liderul PCRM a reiterat intenţia de a-i acorda Transnistriei statut de republică în Republica Moldova. „Renunţarea R. Moldova la neutralitate va duce la provocarea separatismului în ţară”, a declarat cel de-al treilea preşedinte al ţării.
Vladimir Voronin a spus că cele două proiecte de consens urmează să fie prezentate Parlamentului.