Fracțiunea Partidului Comuniștilor nu va participa mâine, 21 septembrie, la prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă, transmite IPN.
În comunicat se spune că ședința Parlamentului, care va avea o tematică „specială”, este o nouă dovadă a uzurpării puterii în stat. „Urmărind propriile interese, democrații din nou au demonstrat că nu țin cont de proceduri, de statul de drept și de drepturi. Toate acestea, din perspectiva noastră, constituie o bătaie de joc față de parlamentarism, față de instituțiile de drept și rămășițele democrației în Republica Moldova”, se menționează în comunicat.
Comuniștii mai spun că statul moldovenesc este confiscat și împărțit între două formațiuni, PSRM și PDM, și numai înlăturarea lor de la putere va însemna reîntoarcerea suveranității poporului va aduce Republica Moldova pe calea legală.