PCRM nu mai poate influenţa lucrurile la nivel înalt, analist

Analistul politic Vitali Catană consideră deocheate declaraţiile lui Vladimir Voronin despre acțiunile pe care le va întreprinde PCRM, dacă până pe 28 noiembrie nu va fi ales șeful statului. Liderul comunist a spus la o conferință de presă că PCRM așteaptă când se va împlini un an de la alegerile parlamentare. „Atunci vom întreprinde nu doar acele măsuri care trebuiesc întreprinse, ci şi pe cele care nu trebuie, dar trebuiesc întreprinse”, a declarat Vladimir Voronin. Solicitat de Info-Prim Neo să dea o interpretare declaraţiilor lui Vladimir Voronin, analistul Vitali Catană a spus că PCRM a încercat, astfel, să demonstreze că este puternic şi că deţine influenţă. „E un fel de a da cu pumnii în aer. În fond, PCRM nu are cu ce influenţa lucrurile la nivel înalt. Să fi avut, demult ar fi folosit orice mijloace de presiune”, a menționat Vitali Catană. Analistul consideră că, din punctul de vedere al culturii politice, declaraţiile lui Vladimir Voronin sunt absolut lipsite de responsabilitate şi discernământ politic. „Domnul Voronin face declaraţii deocheate din cauza neputinţei sale de a influenţa lucrurile. Acţiunea sa este ceva de genul asului din mâneca lui Mihai Ghimpu, care declara că-l are, însă s-a dovedit că nu are nimic”, a conchis Vitali Catană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.