PCRM: „Majorarea salariilor pedagogilor – un mit electoral al liberalilor”

Deputatele comuniste Natalia Vâsotina şi Aliona Babiuc acuză Guvernul Filat de înşelăciunea profesorilor. Potrivit lor, profesorilor nu le-a fost achitat adaosul pentru vacanţă, plata suplimentară pentru dirigenţie şi verificare a lucrărilor în scris. „Promisiunea majorării salariilor profesorilor cu 24% este doar o declaraţie frumoasă făcută pentru presă”, au declarat comunistele, membre ale Comisie parlamentare pentru cultură, educaţie, tineret, sport şi mass-media, în cadrul unei conferinţe de presă de luni, 25 ianuarie, transmite Info-Prim Neo. Adaosul la salariul de bază în timp de vacanţă este calculat în funcţie de gadul didactic. Profesorii cu gradul doi beneficiază de un surplus de 30%, de gradul trei – 40%, iar cei cu grad superior de 50%. Surplusul pentru dirigenţie în şcolile primare prevede 90 lei, iar în cele gimnaziale şi liceale 150 lei. Adaosul pentru verificarea lucrărilor în scris este calculat în funcţie de obiect. „Guvernarea actuală ştie doar să o critice pe cea precedentă. Noi însă nu micşoram cheltuielile pentru sfera socială”, a declarat Aliona Babiuc, cerând Guvernului Filat să explice de ce nu au fost achitate diferenţele profesorilor. „Se creează impresia revenirii în anii 90. Pedagogii nu sunt remuneraţi total, ce-i aşteaptă pe ei mâine? Ce să facă ei cu copii şi părinţii pensionari? Noi cerem să fie încetată minţirea populaţiei şi neglijarea sferei sociale”, a declarat altă deputată comunistă, Natalia Vâsotina. Recent şi reprezentanţii sindicatului din învăţământ au declarat că pentru prima dată profesorii din R. Moldova nu au primit diferenţele pentru vacanţă şi alte adaosuri la salarii prevăzute de lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.