Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) iniţiază un referendum legislativ pentru anularea Legii privind asigurarea egalităţii. Despre aceasta a anunţat liderul PCRM, Vladimir Voronin, luni seara, în emisiunea „În Profunzime” la Pro TV, transmite Info-Prim Neo. „Vom iniţia un referendum legislativ pentru anularea tuturor fărădelegilor faţă de Biserică şi religie. De mâine (marţi) începem această activitate. Nimeni în campania electorală nu a spus că va aduce homosexualii şi lesbienele în vârfuri. Sunt foarte enervat pe această lege şi nu mă las până nu va fi anulată.”, a spus Vladimir Voronin. Liderul PCRM a spus că va cere Mitropoliei Moldovei ca toţi cei 53 de deputaţi şi preşedintele ţării, Nicolae Timofti, să fie daţi anatemei. „Ei sunt Iuda. Cum Iuda poate intra în Biserică?”, a spus indignat comunistul. Vladimir Voronin a mai spus că fracţiunea PCRM nu va reveni în Parlament în acest legislativ. 53 de deputaţi au votat pe 25 mai Legea privind asigurarea egalităţii. Adoptarea legii este o condiţie a Uniunii Europene pentru ca Republica Moldova să avanseze în dialogul privind regimul liberalizat de vize. În ziua când s-a votat legea câteva organizaţii obşteşti, dar şi partide politice au protestat în faţa Palatului Republicii, unde se desfăşoară şedinţele Parlamentului.