Partidul Comuniştilor este gata să susţină în Parlament iniţiativa Alianţei pentru Integrare Europeană de alegere directă a şefului statului. „Cu scopul soluţionării rapide a crizei politice şi anunţării datei alegerilor anticipate, PCRM este gata să susţină în componenţa actuală a Parlamentului iniţiativa legislativă privind alegerea directă a şefului statului. Acesta va fi consensul pe care îl aşteaptă întreaga societate moldovenească”, a declarat astăzi, 4 iunie, în cadrul unui briefing de presă, fostul preşedinte al Republicii Moldova, liderul PCRM, Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo. Fostul preşedinte a spus că poziţia PCRM a fost dictată şi de susţinerea de către Consiliul Europei a poziţiei AIE de modificare a Constituţiei prin referendum. „Ieri, am văzut cu toţii cum reprezentanţii Consiliului Europei şi-au schimbat deschis propria lor poziţie. Nu ţine de competenţa PCRM să caute cauzele unor astfel de virajuri şi să identifice premisele dezicerii structurilor europene de propriile lor recomandări”, a menţionat Vladimir Voronin. Preşedintele PCRM a mai spus că în situaţia creată, Partidul Comuniştilor propune să nu fie cheltuite mijloace financiare şi timp pentru organizarea referendumului privind modificarea articolului 78 din Constituţie. Cu acest scop PCRM este gata să susţină în Parlament iniţiativa AIE privind alegerea directă a şefului statului. Vladimir Voronin a mai spus că Partidul Comuniştilor îşi anulează agenda acţiunilor de protest anunţată pentru săptămânile viitoare şi aşteaptă un răspuns promt din partea Alianţei. „Cât despre revenirea fracţiunii PCRM în Parlament, decizia va fi luată doar după ce Partidul Comuniştilor va primi garanţii ferme care vor confirma că Parlamentul va fi dizolvat şi va fi numită ziua alegerilor”, a menţionat fostul preşedinte. Până acum PCRM pleda pentru alegerea şefului statului în Parlament şi propunea trei tururi de vot.
PCRM este gata să susţină în Parlament iniţiativa AIE de alegere directă a şefului statului
-
vladimir vornin despre decizia pcrm.mp3
- 0