PCRM despre anticipate - unii da, alţii ba
Opinii diferite în rândurile PCRM – Vadim Mişin consideră inevitabile alegerile anticipate, Vladimir Ţurcan spune că acestea sunt periculoase pentru stat şi că la plenara CC a PCRM va insista pe evitarea acestora, transmite Info-Prim Neo.
„Este părerea domnului Mişin, dar eu consider că acestea sunt periculoase pentru stat. Trebuie să punem pe cântar interesele naţionale, apoi cele de partid”, a menţionat Ţurcan, precizând că la plenara Comitetului Central al PCRM de la sfârşitul săptămânii va pleda pentru această ideie.
Întrebat despre posibilitatea adoptării unei noi Constituţii, Vladimir Ţurcan a declarat că este pentru modificarea prevederilor ce ţin de alegerea preşedintelui şi nicidecum pentru un proiect nou. „Noua Constituţie ar fi adoptată doar în interese politice”, a conchis Ţurcan.