PCRM acuză AIE de uzurparea puterii în stat prin referendumul de la 5 septembrie
Partidul Comuniştilor (PCRM) declară că referendumul din 5 septembrie este singura metodă a actualului regim de a renunţa la alegerile parlamentare anticipate şi a se menţine la putere. Într-o adresare a Comitetului Central al PCRM, opoziţia susţine că referendumul va fi o continuare a loviturii de stat organizate pe 7 aprilie, transmite Info-Prim Neo.
„Referendumul iniţiat de Alianţă nu are menirea să ofere răspunsul la întrebarea cum trebuie să fie ales şeful statului, el nu va reprezenta o consultare a opiniei poporului. Referendumul va fi o continuare a loviturii de stat organizate pe 7 aprilie. Va fi o tentativă de a priva poporul Republicii Moldova de dreptul la schimbarea în bine, de dreptul de a alege o altă guvernare, cu adevărat populară”, se arată în adresarea PCRM către cetăţeni.
PCRM susţine că referendumul mai presupune renunţarea la independenţa Republicii Moldova şi recunoaşterea ca parte componentă a României. „ Referendumul reprezintă guvernarea eternă a Alianţei şi tuturor uzurpatorilor din cadrul ei. Referendumul reprezintă renunţarea la alegerile anticipate”, se mai arată în declaraţie.
Opoziţia comunistă reiterează că va boicota desfăşurarea referendumului îndemnând cetăţenii să nu participe la scrutin şi să spună „Nu” referendumului.