PCRM acuză AIE că numără greşit voturile în Parlament

Deputaţii comunişti şi-au acuzat astăzi, 26 decembrie, colegii că în sectoarele unde stau reprezentanţii alianţei de guvernare nu sunt prezenţi atâţia deputaţi câte voturi se anunţă. Acuzaţiile comuniştilor au stârnit un schimb de replici în care a fost implicat şi spicherul Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo. Deputatul comunist Grigore Petrenco i-a propus spicherului să numere personal deputaţii din sectoare după ce, potrivit parlamentarului, la un proiect de lege supus votului au fost cu 6 voturi mai puţin decât cele anunţate. Ca reacţie, Marian Lupu i-a cerut lui Petrenco să nu-i dicteze ce să facă, iar dacă nu este de acord cu ceva, nu are decât să-şi propună candidatura la funcţia de numărător în sectoarele dorite. După acest schimb de replici, liderul fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ, a fost văzut deplasându-se prin sala de şedinţă şi îndemnându-şi colegii să stea la locurile lor când se votează.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.