PCRM acuză actuala guvernare de incapacitate de negocia asupra delimitării frontierei cu Ucraina

Partidul Comuniştilor (PCRM) acuză actuala guvernare de incapacitate de negocia asupra delimitării frontierei cu Ucraina. Declaraţii în acesti sens au Igor Dodon şi Vasile Şova, deputaţi PCRM, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi, 16 februarie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Igor Dodon, actuala guvernarea s-a grăbit să recunoască dreptul de proprietate Ucrainei asupra segmentului de la Dnestrovsk, iar faptul că în această zonă există interese foarte mari, „inclusiv interese private, ne obligă să ne întrebăm de ce atâta grabă?” spune Igor Dodon. Fruntaşii PCRM susţin că negocierilor purtate de actuala guvernare sunt netransparente, lucru demonstrat şi prin nedorinţa acesteia de a da publicităţii textul acordurilor dintre cele două părţi. „Iniţial s-a vorbit doar despre darea în arendă către Ucraina a segmentului de şosea de la Palanca pentru un termen de 99 de ani, însă peste câţiva ani nu se ştie de ce a apărut formula „transmiterea în proprietate”, a declarat Vasile Şova. „Începând cu anul 2005, experţii din ambele părţi au reluat examinarea problemelor respective, fiind vorba, în special, de un lung proces de căutare a unor soluţii avantajoase pentru ambele părţi. În iunie 2008, preşedinţii celor două state au decis în cadrul unei discuţii la Petersburg ca toate problemele legate de frontieră să fie abordate în pachet, ceea ce însemna o modalitate corectă de dezbatere şi de soluţionare a acestor probleme.” Igor Dodon susţine că discutarea, dar şi semnarea, unor documente pe subiecte separate, cum ar fi Segmentul Dnestrovsk, segmentul Palanca şi segmentul Giurgiuleşti este greşită şi categoric în dezavantajul Republicii Moldova. „Mie personal, - a declarat Igor Dodon, - îmi este extrem de interesant să aflu cine va semna documentul prin care i se va ceda Ucrainei segmentul de drum de la Palanca? Cine va fi acel trădător?” În context, deputatul PCRM a întrebat presa de ce soluţionarea unor probleme de o asemenea sensibilitate este pusă pe seama unui membru al Partidului Democrat? „Dumneavoastră sunteţi jurnalişti şi puteţi răspunde uşor la o asemenea întrebare” a spus deputatul. Vasile Şova a ţinut să atenţioneze că subiectele abordate de PCRM nu se referă la deciziile şi acţiunile guvernului de la Kiev, ci doar la modul de abordare a acestei probleme de către actuala guvernare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.